Descriere
Efecte generale
Este o piatră vizionară, a prosperității și fericirii. Ajută utilizatorul să se conecteze la destinul personal și să înțeleagă scopul existenței actuale în lumea fizică.
Reduce stresul, stimulează mintea și amplifică procesul de conștientizare intuitivă. Este indicat a fi folosit în tratarea problemelor emoționale cum ar fi furia, gelozia, anxietatea și stările de iritare și de confuzie.
Purifică organismul prin consolidarea sistemului circulator și al sângelui, ajutând astfel la regenerarea țesuturilor.
Echilibrează sistemul glandular, acest lucru ducând la echilibrarea metabolismului.
Bun pentru meditație și concentrare. Amplifică abilitățile psihice. O bucată mai mare de Peridot, plasată pe cel de Al Treilea Ochi, va ajuta la deschiderea acestuia și la dezvoltarea clarviziunii pentru a putea privi în viitor.
Ajută inima, timusul, plămânii, vezica biliară, splina, tractul intestinal. Este indicat a fi folosit în caz de colici, pietre la rinichi, ulcer. Ajută la naștere și mărește lactația în perioada de alăptare.
Curăță aura și energizează chakrele mijlocii.
Poate fi folosit ca scut energetic în zonele încărcate negativ. Are un puternic rol protector împotriva răului și deochiului. Dacă este purtat în mod regulat, poate deveni talismanul dumneavoastră personal.
Energizează apa și poate fi folosit pentru prepararea de elixir.
Explorează pagina noastră de Facebook și Instagram pentru a vedea imagini inspiraționale. Alătură-te comunității noastre și descoperă cât de minunate pot arăta aceste perle în viața reală.
Vă invităm să consultați politica noastră de retur pentru informații complete și detaliate în legătură cu procedura de returnare a produsului.
Pentru a obține toate detaliile importante referitoare la livrarea acestui produs, vă rugăm să accesați secțiunea ‘Detalii de livrare‘ de pe această pagină.
Pentru a beneficia la maximum de acest produs, vă recomandăm să citiți cu atenție și să urmați instrucțiunile de utilizare pe care le găsiți în secțiunea ‘Mod de utilizare‘.